Intră acum și în grupul de
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a anunțat, vineri, că a semnat protocolul de predare către Primăria orașului Vatra Dornei a imobilului în care funcționează Centrul de Pregătire și Formare Continuă al USV, unde urmează să fie cazat personalul medical de la Spitalul Municipal Vatra Dornei.
Potrivit USV, situat în centrul orașului, imobilul dispune de 20 de camere cu două paturi, grup sanitar propriu, televizor și frigider.
„În contextul în care acțiunile de luptă împotriva noului coronavirus se vor intensifica în următoarele săptămâni, atât la nivelul județului nostru, cât și la nivel național, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își asumă să rămână în slujba comunității din care face parte, preocupată să identifice demersuri care pot veni în ajutorul celor implicați, direct sau indirect, în depășirea cu bine a acestei perioade de criză majoră,” a precizat sursa citată.
Intră acum și în grupul de